Life Coaching - Ramona Ioana Lăcătuş

Recrutare online




Textul publicitar

Textul  publicitar

o   Definiţie
- un  mesaj aparţinând stilului publicistic
- o situaţie de comunicare presupunând un Emiţător şi un Receptor.
- relaţia este unilaterală, ptr. că Receptorul este pasiv, nu devine Emiţător.

o   Trasături
·  Sincretismul
-   caracteristica fundamentală este sincretismul, ptr. că participă mai multe limbaje, pe lângă cel verbal: muzică, imagine, gestică.
·  Oralitatea
-   o altă trăsătură specifică este oralitatea, realizată prin:
-      adresarea la persoana a II-a, de tip familiar, prin asocierea cu expresii limbaj. colocvial: ,,Eşti în Pagini Aurii..’
-      construcţii exclamative, uneori eliptice sau imperative, cu rol persuasiv: ,,Caută în Pagini Aurii…’’
-      simularea dialogului: ,,Doreşti  ca mesajul tău sa fie cunoscut? Adresează-te...’’
-      stilul telegrafic: ,,Cine: Conex G.S.M. Ce: magazine de prezentare. Când: luni..’’

o   Canalul de transmisie
·  Televiziune: clipuri (ca monolog, dialog, mici scenete)
-         definitoriu este sincretismul.
·  În presa scrisă – apare  cu următoarea structură: un titlu incitant; naraţiunea propriu-zisă; concluzie-îndemn.

o   Figuri de stil
1. personificare: ,,Domestos le face pe toate’’
2. antiteză: ,,Calitate maximă la preţuri minime’’
3. oximoronul: ,,Micul mare Tico’’
4. eufemismul (mascarea realităţii, a exprimării dure): ,,Noul Pampers – pentru o piele mai uscată şi un copil mai fericit’’
5. jocul de cuvinte, ambiguitatea: ,,Gepa – un pic mai bine ptr. dvs.’’

o   Scopul persuasiv- tehnici de argumentare
          - se adresează raţiunii sau afectivităţii Receptorului
·  argumente de specialitate: ,,Aspirin – împotriva durerilor de cap…’’
              · argumente legate de tradiţii: ,,Silva – apă, talent, suflet! Pentru că, respectând tradiţia, să obţinem cea mai bună bere românească!’’

Registre stilistice

Registre  stilistice

o   Registrul popular
          Se caracterizează prin trei trăsături: oralitate, spontaneitate, dinamism.

·  Oralitatea se realizează prin:
1.expresii onomatopeice: ,,Pupăza zbrr pe-o dugheană!’’
2.exclamaţii şi interogaţii retorice
3.comparaţii comune, lipsite de literaritate: ,,răcnea ca un smintit’’
4.proverbe şi zicători
5.construcţii specifice: ,,vorba ceea’’, ,,frunză verde’’ etc.
6.dativul etic – implicarea afectivă : ,,Ori mi-eşti bolnăvioară/ Drăguţă mioară?’’
7.superlativ prin construcţii, cu valoare afectivă: ,,frumoasă foc’’, ,,beat turtă’’, ,,prost gramadă’’
8.expresii şi cuvinte populare
9.apelative: ,,bre”, ,,fă”, ,,mă”

·  Spontaneitatea – redă fluxul imediat al gândirii:
1.repetiţia de insistenţă:,,Râzi tu, râzi, Harap-Alb’’
2.cuvinte/ expresii populare intraductibile: dor, a se duce pe apa sâmbetei etc.
3.superlativ absolut prin repetarea sunetului: ,,buuună treabă!”
4.anacolutul

·  Dinamismul susţine ritmul naraţiunii:
1.elipsa predicatului: ,,Şi eu fuga, şi ea fuga..’’
2.repetarea subiectului: ,,Vede el, Împăratul, cu cine are de-a face’’
3.acumulare de verbe de mişcare, verbe la gerunziu
4.propoziţii scurte, coordinate prin juxtapunere sau prin conjuncţii: şi, dar, iar.

o   Registrul regional
·        regionalisme fonetice: o fost, om mere, o fi foastă (Ardeal) am plătitără, am văzutără (Muntenia)
·        dezacorduri: ,,Ei a mers”
·        registrul lexical: barabule, păpuşoi, zaibăr etc.

o   Registrul arhaic
          Ajută la ,,culoarea locală’’, la evocarea istorică.
·        topica inversă a frazei, dupa modelul lb. latine:,,Acest om de boierie nu este’’
·        arhaisme lexicale: postelnic, vornic, spahii etc.
·        arhaisme fonetice: hiclean, pre, den, hire
·        arhaisme morfologice:
- forme inverse de perfect compus: ,,fost-au acel..’’
- locuţiuni verbale arhaice: iţi fac ştire
- verb la infinitiv în locul conjunctivului: ştia a-l mânui
- plural în ,,e’’: aripe sau în ,,uri’’: ruinuri

          La nivel stilistic:
- repetiţia unor epitete ptr. portret:,,om întreg la hire, neleneşu..’
- realizarea antonimelor prin prefix negativ : nevărăsătoriu de sânge, nerăpitor, neleneşu..
- proverbe şi zicători:,,Lupul părul schimbă, iar nu hirea’’
- exclamaţii retorice, care amplifică nuanţa afectivă: ,,Oh , sireacă Ţară a Moldovei!’’
- comparaţii, metafore arhaice

o   Registrul colocvial
- apare în context informal (familie, prieteni)
- dialog oral, scris (scrisoare)
- monolog oral (felicitări, toast, anecdote, relatări)
- monolog scris (notiţe, jurnal, amintiri, sms etc.)

o   Trăsături:
- apel la argou, jargon, cuvinte populare/ regionalisme,
- diglosia - capacitatea vorbitorului de a se adapta verbal la mediu, de a înţelege mai multe variante lingvistice
- ticuri verbale, clişee
- mijloace nonlingvistice: gestică, mimică – zicale, proverbe, expresii
- încărcătură afectivă pronunţată, prin: diminutive, augmentative, vocative, cuvinte peiorative, ritm (alert/lent)

Nivelurile textului literar

Nivelurile textului literar

o   Fonetic
Se referă la rimă, ritm, măsură.

o   Sintactic
          Se referă la arhitectura (compoziţia) unui text:
·     Strofe/vers - în genul liric*
·     Părţi, volume - în genul epic
          În poezia modernă predomină:
·  versul alb - fără rimă
·  versul liber - fără masură şi ritm

o   Semantic
          Se referă la: sensurile cuvintelor, câmpuri lexicale, sinonimice, cuvinte-cheie.

o   Stilistic
          Figuri  de stil; imagini artistice (vizuale, olfactive, auditive, de mişcare, sinestezice etc.)

Textul injonctiv - DIALOGUL ŞI MONOLOGUL

3.  DIALOGUL

o   Clasificare
·  Dialogul informal – în context familial, colocvial. Limbajul este uzual,colocvial, permite folosirea elementelor din structura lingvistică nenormată (argou, regionalisme, cuv. populare etc.)
·  Dialogul formal – în context public, oficial. Limbajul respectă normele gramaticale, convenţiile de politeţe.

o   Variante ale dialogului
1. Conversaţia – dialogul informal între două sau mai multe persoane.
2. Discuţia – dialogul formal/ informal, la care participă şi un moderator.
3. Polemica – confruntarea unor puncte de vedere diferite, într-un cadru instituţionalizat; impune: argumentare coerentă, politeţea exprimării, accesul alternativ la cuvânt, adecvarea la temă.
4. Dezbaterea – discuţie publică pe marginea unei teme prestabilite; poate fi orală sau scrisă. Se impune: argumentarea coerentă, politicoasă; limbaj adecvat, literar; putere de persuasiune.
5. Alte forme de dialog – interviul, masa rotundă, talk-show-ul, consfătuirea, întrevederea, interviul, conferinţa de presă.

4. MONOLOG
          Monologul este o replică de dimensiuni ample emisă de o peroană care transmite gânduri, informaţii, stări etc.

o   Scopul
-informare
-emoţionare
-destindere
-persuasiune [convingere]

o   Clasificare
·     Monologul interior –se desfăşoară în gând şi este adresat sinelui.
         ·  Monologul  narativ – este adresat unei persoane sau unui grup- ţintă; prezent în : emisiuni TV./ radio; expuneri; clasă; spoturi publicitare; campanii electorale etc.

Textul injonctiv - NARAŢIUNEA

2. NARAŢIUNEA
o   Structura textului narativ
a.  Autorul - persoană fizică, având o biografie reală, care redactează textul.
b.  Naratorul - ,,alter- ego’’-ul autorului; cel care relatează.

o   Tipologie
- Narator-martor, este exterior ficţiunii pe care o relatează la pers. a III-a
- Narator-personaj, este implicat in cele relatate la pers. I.
- Întâmplările pot fi redate de unul sau mai mulţi naratori.

o   Funcţiile naratorului
·     Funcţia comunicativă: constă în a se adresa naratarului pentru a acţiona asupra lui sau ptr. a menţine contactul cu el.
·     Funcţia metanarativă: constă în a comenta textul şi a-i explica organizarea internă.
·     Funcţia de autentificare: exprimă raportul naratorului cu cele relatate. Ea poate fi:
    - de atestare (exprimă o certitudine faţă de cele relatate)
- emoţională (îşi exprimă emoţiile pe care le simte faţă de cele narrate)
- de evaluare (exprimă judecăţi faţă de acţiune, personaje)
·     Funcţia explicativă: constă în a da naratarului informaţiile necesare ptr. întelegerea textului.
·     Funcţia generalizantă sau ideologică: prezentă în fragmente de discurs sau abstracte, didactice despre lume, existenţă, societate, oameni.

          Prezenţa naratorului poate fi mai puternic sau mai slab conturată.
c.   Naratarul - cel căruia I se adresează naratorul implicit sau explicit în interiorul cărţii.
d.  Personajul - fiinţele imateriale, existând în şi prin cuvinte.

o   Tipologia naraţiunii
1. Naraţiune verbală - speciile literare ale genului epic; proces-verbal, biografie, autobiografie, reportaj etc.
2. Naraţiune nonverbală - pantomime, dans etc. Aici ,,naratorul’’ sunt imaginile, corpul uman.
3. Mixtă - benzi desenate, cinamtografie etc.

          După raportul timp al narării/timp al desfăşurării:
1.   Naraţiune ulterioară - când actul povestirii se petrece după desfăşurarea propriu-zisă a întâmplării.Cel mai frecvent tip de naraţiune.
Povestirea este la trecut: perfect simplu, imperfect, mai mult ca perfect
2. Naraţiunea simultană - când nararea se face în paralel cu desfăşurarea întâmplărilor relatate. Se foloseşte indicativul prezent. Apare în: comentariul sportiv, al unui spectacol; prezentarea unui muzeu (ghid) etc.
3.Naraţiune anterioară - povestirea se situează în trecut, între diferitele momente ale acţiunii; apare în jurnal sau roman epistolar.

o   Perspectiva narativă
1.Viziune omniscientă, demiurgică’’[N. Manolescu] sau ,,focalizare zero’’[G. Genette], naratorul cunoscând dinainte destinul personajelor. Modelul apare în romanul clasic.
2.Viziune exterioară sau ,,focalizare externă’’[G. Genette],  în care naratorul-martor cunoaşte parţial gândurile şi faptele personajelor; relatare la pers. I.
3.Viziune internă sau ,,focalizare internă’’[ G. Genette], când naratorul-personaj este implicat direct în cele relatate; punctual sau de vedere este subiectiv; relatare la pers. I.

o   Instanţele narative
          Sunt toţi ,,actorii’’ care participă la naraţiune: autorul, naratorul (naratorii), naratarii (cei cărora li se adresează naraţiunea), personajele şi lectorul.

o   Timpul în naraţiune
- În naraţiune timpul şi spaţiul au un rol important, pentru că ordonează textul, vizând caracterul referenţial al discursului epic.
- Durata temporală poate fi: cronologică, simultană, anterioară, ulterioară; prin analepsă se recuperează segmente ale trecutului; prin prolepsă se prefigurează, se anticipă .Timpul se articulează pe două coordonate: exterior, obiectiv, timp al curgerii evenimenţiale - ,,chronos’’ si subiectiv, lăuntric-,,kairos’’.
- Spaţiul are, ca şi timpul, o dublă reprezentare: spaţiul exterior, referenţial, realizat prin descriere şi spaţiul interior, lăuntric, realizat prin monolog, analepsă, oniric, fantastic.

Textul injonctiv - DESCRIEREA

Textul injonctiv

- este o variantă a textului informativ
- indică modul de acţiune, utilizare
- apare în: prospectele medicamentelor, reţete  culinare
- limbaj specializat
- indicativ prezent sau imperativ; diat. refelexivă, impersonală

Moduri  de  expunere

1.DESCRIEREA
- constă în zugrăvirea trăsăturilor particulare ale unui obiect, fenomen din natură, persoană. Obiectul descrierii poate fi imaginar sau real.

o   Clasificare:

·  după raportarea la literatură:
   - descrierea literară
   - descrierea nonliterară
·  după gradul de obiectivare:
   - descrierea obiectiva: literară/nonliterară
   - descrierea subiectiva: în versuri/în proză

o   Forme ale descrierii:

Descrierea obiectivă
-   oferă informaţii cu privire la obiecte, clădiri, aparatură, obiective turistice, produse

       ·  scopul: de a informa, de a convinge, de a comunica.

       ·  trăsături
   -   limbajul este denotativ, neutru, fără indici de subiectivizare (fără implicare afectivă)

       ·  tipologie
   -   descrierea stiinţifică
   -   prospectul medicamentelor, al unor aparate
   -   textul publicitar
   -   pliant turistic, al unui spectacol, expoziţie etc.
   -   portret: fişă biografică, medicală, fişă personală
                                    
       ·  modalităţi de realizare
             - comunicare impersonală, denotativă: indici spaţiali, temporali, aspect de ansamblu, nume şi ani legaţi de obiectul descrierii, modul de funcţionare şi utilizare etc.
            - prin enumerare se descriu aspectele exterioare/ interioare: aspect, dimensiuni, componente, materiale folosite, culoarea, fincţionalitatea
           -   indici: mai intâi, după un timp, acum, în sus, în jos, în faţă, nu numai..ci şi, în plus, pentru că, întrucâat, din cauză că, ca şi,  cu scopul, în idea
           -   termeni tehnici, stiinţifici, de specialitate
           -   redactare la pers. a III-a , indicativ present.
   
Descrierea subiectivă
-oferă informaţii legate de imagini din natură, persoane, mediu ambient, vestimentaţie, arthitectură etc.

  ·  scopul
  - transmite  în mod direct emoţiile, trăirile lăuntrice ale celui care contemplă şi descrie

  ·  funcţiile
  -   Funcţie poetică
-   creează atmosfera; emoţionează, transmite direct trăiri lăuntrice, sentimente, senzaţii
  -   Funcţie narativă
prezentarea cadrului (indici de timp şi spaţiu)- ,,mimesis’’
caracterizează indirect un personaj
descriere ambientală (a mediului)
încetineşte ritmul naraţiunii (în genul epic)
include elemente simbolice
realizează un portret

   ·  structura
   - descrierea subiectivă se bazează pe traiectoria privirii, care glisează din planul apropelui în planul departelui, din plan celest în plan teluric, de la dreapta la stânga, din plan panoramic în prim-plan etc. sau invers.

·  tehnici de realizare
- imaginea panoramică
- tehnica detaliului

       ·  modalităţi de realizare:
   - se pune accent asupra impresiilor personale faţă de cele contemplate şi descrise.
   - limbajul este conotativ: epitet, enumeraţie, comparaţii metaforice, metafore, hiperbole etc.; imagini artistice [vizuale, auditive, olfactive, de mişcare, sinestezice, cromatice etc.]
   - se subiectivizează descrierea prin structuri de tipul: părerea mea, am impresia că.., parea că.., se pare că..,
   - verbe la indicativ prezent sau imperfect
   - toate persoanele pronumelui personal, inclusiv la pers. a II-a[ care are valoare impersonală]:  ţi se infătişează.., ţi se părea că..
   - de regulă descrierea este un discurs monologic, dar poate apărea şi ca structură dialogică.
   - se folosesc puţini termeni de specialitate; apar mai mulţi la descrierea arhitecturii unei case.

Portretul:
-   Fizic (exterior)
-   Moral (lăuntric-caracter)
-   Mix (portret fizic, trăsături de caracter)

·        tehnici de realizare:
-      Detalii semnificative: prim-plan (descrierea obiectivă/subiectivă, dacă se exagerează, se subiectivizează)
-      Crochiul (conturare exterioară, generală, fără detalii)
-      Fişa biografică: descriere obiectivă
-      Caricatura:  exagerare a trăsăturilor (descriere subiectivă)
-      Fiziologia (corelarea fizionomiei cu trăsături de caracter)

Algoritmul descrierii

·        Introducere:
- fixarea cadrului spaţio-temporal
- alegerea perspectivei descriptive:plan apropiat/ depărtat sau invers
- fixarea tehnicii: panoramă/ detaliu

·        Cuprins: exprimarea impresiilor, trăirilor într-un limbaj conotativ, expresiv (imagini)

·        Încheiere: folosirea unei imagini emblematice, care va rămâne întipărită în minte.